Blog daje
Manifest
Crema daje este ca o mângâiere. Este vie. Este viață, dăruire din sufletul meu.
Venită în lume din iubire, trăiește împlinind nevoia de iubire. Este iubire curată, oferindu-mi libertate!
Îmi îmbracă sufletul
și–mi dezgolește inima… Îmi curăță tenul și-mi șterge lacrima... îmi oferă strălucire chipului și-mi alină sufletul în deznădejde. Este pentru împlinirea și trăirea în frumusețe!
Dăruire pentru tine,
femeie frumoasă!
…essence de jeunesse, day and night, lumina si intuneric, speranta-deznadejde, sclavie-libertate, esenta a tineretii izvorata dintr-o inima noua, cladita pe o lume noua, a tineretii fara batrinete, a vietii fara moarte!
E doar un gând ce-mi vine în minte și îl trăiesc în suflet...s alerg spre tine..nu în căutarea ta.. să intru acolo în pribegia ta.. și n-o mai fi doar unul în neputința lui.. ci doi care se avântă și își privesc cu alinare un dor ce nu se stinge doar se transformă într-o singură ființă. Un orizont apare.. Nu l-aș putea vedea, nicicând, nicigând nevoia de a căuta, dacă ai ramâne în fața mea...
Aceeași pribegie, aceeași neputință raman pe veci, acolo unde, ținuturi nevăzute, neințelese, neatinse mă atrag... iar el... călăul ce-l hrănesc... El, vine după mine, mă întoarce, mă sucește, mă împinge din calea ta... spre un orizont pe care nu îl vreau... De ce-aș avea nevoie să îmi doresc un orizont pe care nici tu nici eu nu-l înțeleg, e doar o linie fină, ce face o demarcație... ea nu unește... ci desparte... un trup de suflet și sufletul de Cer...
Trăiesc momente din trecut… vreme demult apusă…mă întreb eu oare? neîncetat, asta e cu putință?... regretul e în mine acum… și ține minte, în amănunt ce-aș fi făcut!... mai bine așa… sau altcumva? Orice decizie aș fi luat … mai bine nu …mai bine… da! Totul, e doar în mintea mea… mă văd apoi în viitor! Și-ncep din nou, să fac scenarii… e iadul- rai? Sau raiul- iad?... mă întreb… și am “convingeri” clare … mai bine nu? Mai bine da? Și iar mă ia cu disperare, cu transpirații reci… ba-i fierbințeală!... îmi folosește la ceva? Să delirez așa? Trecutul e trecut! Inima mea pulsează acum! De câte ori să îmi repet …că Veșnicia ce o aștept… e chiar Acum!
Tot caut cum să împlinesc …a mea dorință… că voi putea urni din loc, un car …peste putință…și încep să țes… idei …peste idei, să folosesc ce văd în alții… doar de s-ar pune în mișcare un angrenaj care-mi incită mintea…of! Dar asta e cu neputință! Acum mi-e clar… ceva ce-n aparență doar… vedeam… “sărutul” meu!... nu e întreg!...Cum să împlinesc a mea dorință daca “sărutul” meu e… neputință? Să vreau… e una! Să-mi doresc e alta! Și tot așa dintr-una, într-alta … găsesc într-un final ce caut… o buturugă mica … care-mi răstoarnă carul!... E TOT în mine! Acolo trebuie să caut!
Asta sunt! Asta sunt! Repet într-una încercând să îi conving pe toți că viața mea-i un paradis convins, tablou abstract… așezat… creionat… imaginea-n perfectă stare… Dar stai! De ce mă simt ca intr-o strânsoare… !! Ce mă aleargă, mă sufocă! Un labirint întunecos, rece și insiduos… când suntem doi …de ce sunt singură pe cale?... ajung într-un final la capăt în stare de epuizare… privesc în urma mea, atâta doar mai pot! Și văd… un labirint perfect… rece și întunecos… din care nu mai înteleg nimic… ce-i de-nțeles? Mă întreb cu detașare… privind spre labirintul ce creionează… un “paradis” convins… viața mea-n “perfecta” stare!
Un ochi plange.. altul rade.. imi spun asa intr-o doara cu uimire..privind spre doua lumi cu amagire..ca amandoi imi apartin!..exista doua lumi si o singura fiinta?..am invatat ceva.. din lumea ta.. si a ta... si a multora, ca singura in calea mea sunt eu, ca vremea schimba chipul tau cu al meu si mi pot alege calea prin propria mi vointa.. mereu!
În faţa mea o ceaţă densă se aşterne, iar dincolo de ea un chip cioplit îmbracă forma gândurilor mele…atribui lui...acelui chip...emoţia, visele şi farmecul interior...dar nu înţelege...nu aude...nu ma vede...e doar un chip cioplit care aşterne...o ceaţă densă între noi!
Vorbesc într-una orișicui de sentimentele care mă leagă, le dau valoare, le înalț…le las să mă coboare, vorbesc într-una …nu-mi dau seama că mă agăț cu disperare de un obicei ce-am căpătat prin lipsă de valoare, și-ncep să îndes din amintiri dând formă și culoare, imagini ce demult s-au stins …e doar ecranizare…în forma ei de viață…o clipă…eu dau valoare…am răni și cicatrici adânci …emoționale…iubește-mi neajunsurile…sau…lasă-mă sa plec…e simplu…iubirea nu-i de formă…ea poate să împlinească…să zidească…o forță… ce zace adânc în mine și nu vrea altceva decît, să iasă la…lumină!
Ma indrept grabita pe o cale ce am ales sa merg..alerg..sa-I fac sa inteleaga!..ca n-are niciun sens!..ce sens?cand totul e cu doua sensuri!..aleg sa-I fac sa inteleaga..ce?in dorinta de a-I face sa inteleaga..ma inteleg pe mine..ajung sa ma izbesc de un zid..e zidul lor sau zidul meu? Sadit pe stanca implinirii..
Mi-a fost greu sa vad ce trebuia sa vad cu ochiul sufletului, ce trebuia de mult sa infaptuiesc, mi-a fost frica si am cladit in ani un zid, ca zidul chinezesc in jurul meu doar piatra.. ceea ce credeam a fi statornicie era doar falsa modestie..ai demolat cu grija bucata cu bucata ce ma tinea legata, tintuita in propria-mi nevrednicie, fara sa ma ranesti continuand sa ma iubesti asa cum intelegi..doar TU..scobind in piatra.
Aud voci care mă îndeamnă să mișc un lucru sau pe celălalt …să fac așa cum cred mai bine mai marii „înțelepți” că, deh…de unde vine înțelepciunea? Din ei înșiși nu contest… ajung într-un final să cred că fruntea-mi plină de broboade de …sudoare… e munca mea…ce pare… un efort prea mare! Dar n-am muncit deloc!...îmi zic…privind cu o mare de stupoare…în ochii mei ce pierd culoare…și fața nu mi-o recunosc…sunt tot eu? Sau sunt de împrumut?...Sunt doar un val… care imită altul? Sau sunt eu valul ce-n mișcare…aduce altul…și mișcă întreaga mare!
În fiecare zi primesc puțin câte puțin din fiecare...E DESTUL! Îmi spun cei care cred că a mea valoare e doar atât.. o particică din tot ce Universul a creat! atâta doar? Mă întreb cu disperare când eu adun eforturi și o infinită stare de frustrare...cum aș putea să trec de această stare? E o întrebare, ce mă chinuie...din întrebare în întrebare.. și un parcurs a cărui cale revine neîncetat...O clipă doar! E totul clar.. eu ce tot fac? Aștept la infinit să mi-i se dea cu porția ce Universul a creat? Dar stai! E sufletul… El, Universul l a creat! El mă atinge, el mă îndeamnă să uit de tot ce am repetat...la nesfârșit, primind cu umilință acea fărâmă de ispravă, atâta doar, o părticică.. din tot ce Universul a creat!
SINCERITATE… cuvânt ce e cerut mereu ca stare, cerință „importantă” în relație, EA poate oare să împlinească?... iubirea ca formă neînteleasă?... nevoie a sufletului neîmplinită ce-n căutarea mea de-o viață se agață prin justificare de orice-mi iese- n cale…Atinge- mă! Nu mă atinge! E starea mea duală!...când tot ce îmi oferi, ce vine dinspre tine e din preaplinul „sincerității” tale! Sunt! Sunt sinceră cu mine! Ca mai apoi să văd în tine acea fărâmă de credință care ne-aduce laolaltă în stare de sinceritate!
Ai incercat vreodată să te ridici sus...mai sus şi tot mai sus deasupra lucrurilor care te înconjoară...a lucrurilor care-ţi par atat de mari, grele, chiar înfiorătoare?...să le priveşti din înălţimea cerului…să vezi cum par...prin ochii unui vultur…prin inima plăpândă a păsărilor călătoare…să simţi vibraţia inimii în legăturile care te leagă…şi a propriului văzduh care dezleagă...
Iubire, dragoste, senzatie... cuvinte simple jucause al caror sens se pierde in negura dorintei, cuvinte ce ingradesc a ta fiinta... fantasme a mintii inchipuite..cand vazu” anima inima..si limba pleaca urechea..cuvinte dulci imbietoare.. ce nasc in mine.. in tine rod de jale.. cand vrei sau nu.. ca sa traiesti.. ALEGI.. sa te scalzi in miraje de povesti… povesti care te tulbura… care te readuc la viata.. pentru o secunda..apoi te afunda..ALEGE ce cuvinte folosesti! Alegi sa scalzi miraje in povesti? Alege viata! Tu esti mirajul care te imbata..tu esti farmecul care te inconjoara, tu esti viata care te ridica sau mintea care te doboara..ALEGE viata, alege sa traiesti..alege-te pe tine…nu mirajul din povesti!..
Imi iau avant, tinandu-te de mana.. si trec..trec dincolo.. acolo..de unde vin spre noi minuni ce fara doar si poate s-au revarsat din noi..nici nu mai e nevoie sa intreb cum s-a-ntamplat.. e totul in miscare.. un univers ce pare.. de nemiscat..
„Crema daje” creație sau minune?... emoție a dragostei care–mi îmbată simțurile... Simt cum imi furnică pielea. Rămîne ca o îmbrățișare lungă pe fața mea. O atingere blândă… se infiltrează prin pori dând viață celulelor. Imi vibrează ființa prin energia care o emite. Și intră încet, încet, nu se grăbește, parcă vrea să-și facă simțită prezența.
Mi-a spus de atatea ori.. ochii sunt oglinda sufletului!..erau doar ochii mei? Privesc in ochi si vad..ce vad?.. Ce caut! Stiu tot..ce stiu? Ce vad!.. Ce vad?..ce-mi doresc! si mai presus de toate..ce nevoie am.. ca sa gasesc? Nevoia mea? Nevoia lui?..Cand caut eu ..ca sa gasesc.
Intensitatea luminii între dorința de cunoaștere și renunțare, intensitatea trăirii, între dorința de iubire și posedare, intensitatea gândirii între iluzie și intenție, binele și răul în mintea duală, perlă de cultură sau …perla reală?
O anumită doză de venin îți face bine…sau te ucide…albina este clarificatoare… sensul vieții sau al morții… interioare..zi și noapte..o dă puterea …de absorbție …cunoaștere!
Iubirea nu-i un obiect…nu-i un lucru, nu-l cumperi ..îți pregătești cadoul pentru suflet…sufletul- nevoie, nevoia- dorință.. Când ziua își revarsă asupra ta o mie de gânduri și idei...Lasă-i zilei grija ei… TU știi cine ești? TU știi ce-ți dorești ? Cunoști nevoia sufletului tău.. EȘTI cadoul care din nevoie te transformă în dorință…
Ai grijă de tine.. În tine e viață…în viață e clipa..clipa trăită, care ascunde adevărurile firii si bucuria plăcerii…că ieri, e doar o amintire ce a fost cândva iar mâine o speranță a ce vrei vrea …ai grijă de tine…de clipa trăită.. când vei vedea.
Toată lumea face urări…de fericire…de iubire ..împlinirea tuturor dorințelor…vreau sa fii fericit! iti doresc tot binele din lume ! ce-i asta?...cum identifici asta?...este vreo formulă care ne asigură că odată declarate ele si produc efectul? Cine alege intenția conștientă a fericirii??…fericirea se produce? Fericirea o imprumuți?… fericirea se creeaza? din ingrediente?… cuvinte înălțătoare prin înlănțuirea sufletelor?…bucuria dăruirii, împăcarea cu tine, cu mine?…totul este un amalgam de ingrediente care face un produs unic…tu, eu, și noi laolaltă?
Privesc în sufletul meu …știi ce văd?, natura vie…totul freamată în mine…cineva m-a făcut să vibrez din nou…m-a plămădit dintr-un pământ nou, mi-a inoculat substanță…substanța vie…serul vieții și al adevărului…mi-a curățat sufletul și inima cu o grijă deosebită…m-a dus într-un loc înalt ozonat…pentru o respirație profundă…mi-a îmbălsămat trupul cu dragoste și sensibilitate …apoi m-a adus la viață printr-un sărut!
